Cum să te ridici atunci când alţii te doboară!

     Există foarte multe cazuri de agresiuni atât fizice cât şi verbale fără ca cei agresaţi să ia măsuri. Chiar dacă trăim în România şi gradul de prostie a atins cote alarmante în ultima vreme asta nu trebuie să ne împiedice din a ne impune în faţa oamenilor de doi lei. Există persoane care consideră că-şi pot face dreptate doar vorbind urât cu persoane care nu le-au făcut nimic şi chiar agresându-le fizic. Sfatul meu este următorul. Niciodată să nu taci dacă eşti agresat sau pus la zid. Vorbeşte cu cineva fie că este părintele tău, un profesor sau chiar dirigintele sau diriginta. Trebuie să vorbeşti cu o persoană care să poată lua măsuri.

     În caz că persoanele nu încetează cu agresiunile fizice atunci trebuie să mergi la director împreună cu părinţii şi să găsiţi o soluţie. Nu accepta să fi tratat ca o cârpă, ei nu au nici un drept să-ţi facă rău! Nimeni nu le-a dat acest drept! Nu trebuie să-ţi fie teamă să vorbeşti crede-mă te vei simţi mai bine. Părinţii tăi sunt un sprijin necondiţionat în viaţa ta vorbeşte cu ei şi crede-mă că vor muta munţii din loc ca să-şi apere copilul.

     Dacă aveţi de-a face cu agresiunea verbală atunci lucrurile se schimbă. După mine acest tip de agresiune este extrem de periculos. De ce? Pentru că afectează dezvoltarea psihică a copilului.

Dacă sunteţi marginalizaţi, asta nu trebuie să vă demoralizeze. Nu ştiu dacă aţi observat, dar în ziua de azi oamenii proşti stau în "haită", iar cei inteligenţi se pierd pe drum pentru că niciodată un om prost nu va accepta realitatea aceea că e prost. Fiind prost îţi este cu mult inferior. Inferioritatea e un sentiment oribil. În general marginalizarea e foarte des întâlnită. Mi-se pare oribilă şi lipsită de orice formă de bun simţ, dar asta e nu avem ce să facem!

    Am fost marginalizată prima dată pentru că eram atât de stupidă încât nu dădeam doi bani pe nimic şi acum pentru că sunt deşteaptă, iar ceilalţi încearcă să mă atace de fiecare dată când au ocazia. Şti ce trebuie să faci? Dă-le peste nas. Învaţă lecţie de lecţie, răspunde adună cele mai bune note ca să ajungi la un liceu de prestigiu. Acolo lupta e acerbă, dar măcar nu vei fi marginalizat. Acolo nu contează câte kilograme ai sau ce fel de var ai folosit ca să te înfrumuseţezi. Nu acolo contează coeficientul de inteligenţă! 

     Îţi spun că eşti tocilar, gras şi alte apelative mult mai greţoase pe care nu are rost să le menţionăm pentru că am mâncat şi nu vrem să vomităm, atunci nu riposta. Dacă eşti atacat verbal NU RIPOSTA! Numai în cazuri extreme şi vorbesc aici de agresiuni fizice în cazul lor ripostează şi nu te lăsa călcat în picioare. 

     În cazul insultelor nu trebuie să ripostezi, crede-mă frustrarea oamenilor care se agită şi-ţi caută fel şi fel de apelative o să ajungă să te amuze. Ştiu că doare, suntem oameni şi nu avem ce face, dar să-ţi strici viaţa gândindu-te la persoane inutile care oricum o să încarce rândurile şomerilor e o pierdere de vreme. 

    2 ani din viaţa mea am stat şi m-am frământat cu privire la cuvintele urâte pe care le primeam la şcoală. 2 ani exact! 2 ani irosiţi pe apa sâmbetei. Acum nu pot spune că sunt fericită că miştourile au luat sfârşit, dar pot spune că sunt mult mai puternică şi privesc lumea altfel. Eu una m-am refugiat în cărţi am găsit persoane cu, care port discuţii captivante şi interesante şi am uitat să mai ascult ceea ce-mi spune furnicuţa imbecilă care insultă. Am realizat că sunt mai bună ca ei pentru simplul fapt că i-am iertat!

    Ştiu că e imposibil să crezi că odată cu trecerea timpului nu va mai durea, dar aşa este! Viaţa e grea, dar cei puternici reuşesc să fie mai presus decât cei proşti demonstrându-le că sunt mai buni ca ei. Fixează-ţi un ideal şi urmează-l indiferent de greutatea drumului pe care trebuie să-l parcurgi, e mai bine să ai un scop în viaţă decât să nu ai nimic. Când prietenii te vor trăda şi toţi vor ajunge să facă asta mai devreme sau mai târziu, e decizia ta dacă treci cu vederea sau nu, dar atunci când asta se va întâmpla scopul tău va fi singurul lucru care va rămâne acolo. Voi vorbi despre prietenie cu altă ocazie până atunci luaţi aminte la cele scrise mai sus!

De ce să ne iubim părinţii

     Părinţii. Cel mai important dar pe care îl avem. Ei sunt persoanele care ne trag de mânecă atunci când greşim, care ne înveselesc atunci când suntem trişti şi care sunt alături de noi chiar şi atunci când ar trebui să ne lase singuri. Sufletul unui părinte îndură multe şi din păcate noi suntem nepăsători şi îi mai rănim câteodată cu indiferenţa noastră. Cred că acest lucru se numeşte nesăbuinţa vârstei. Tindem să fim mai înţelepţi odată ce înaintăm în vârstă.

     Eu am ales să îmi schimb atitudinea faţă de părinţii mei după două incidente majore întămplate în viaţa mea.

     În primul rând, prima zi de liceu pentru mine a fost super, chiar m-am simţit foarte bine cunoscându-mi noii colegi şi speram să ne înţelegem bine, dar poate nu a fost să fie. Prima săptămâna în noua clasă a decurs fără incidente neplăcute, dar următoarele luni până la sfârşitul anului au fost crunte.

    Eu eram o persoană foarte drăguţă cu toată lumea pe atunci şi nu-mi plăcea să intru în discuţii inutile cu persoanele care alegeau să mă ironizeze şi să râdă pe seama mea. De ce râdeau? Nici eu nu prea ştiu....prima dată au râs pentru că am ieşit foarte des la tablă la ora de mate să rezolv exerciţii, apoi au râs pentru că eram înaltă şi au ales să trateze asta ca pe un defect. Râdeau în general de toate lucrurile pe care le spuneam şi le făceam pentru că nu puteam să mă comport ca tipele COOL ( tipe care se lăsau pipăite în neştire de nişte băieţii pe care abia i-au cunoscut ) nu-mi pare rău că nu sunt ca ele. Eu sunt eu nu mă las pusă pe tavă doar ca să fiu acceptată!

     Miştourile au continuat în cele din urmă degenerând în îmbrânceli şi lovituri accidentale cu mingea sau cu diverse obiecte. Ce am făcut? M-am dus acasă şi am căzut într-o depresie. Depresia nu a venit aşa pe nepusă masă ci în decursul acelui an. Am strâns în mine atât de mult încât începeam să plâng pur şi simplu. Gândindu-mă cu groază că reâncepe tortura. Nu am vrut să mă duc la doamna dirigintă, am preferat să fac altceva. Am preferat să mă rog. Să mă rog la Dumnezeu să mute persoanele care îmi fac rău gratuit. Ce credeţi că s-a întâmplat?

    Dumnezeu m-a ascultat şi una dintre persoanele care îmi făcea rău, cea mai îndârjită dintre ele s-a mutat în altă parte. Eram în culmea fericirii! 

O altă întâmplare petrecută următorul an a fost mul prea dureroasă ca să poată fi povestită fără a deschide nişte răni adânc îngropate. Poate cu altă ocazie vă voi povesti mai pe îndelete.

Ce rol au avut părinţii mei vă întrebaţi probabil? Mama a venit la mine şi m-a luat în braţe. Mi-a spus că o să vină să-i tragă de urechi:)) pe cei care-i fac puiu să sufere. Am plâns de bucurie pentru că eram conştientă de bunătatea celei care mi-a dat viaţă. Ştiu că sunt părinţi reci cu copii lor, dar nu îi condamnaţi înseamnă că aşa erau şi părinţii lor cu ei. Fiecare părinte îşi iubeşte puiul, fiecare părinte! Sper că vă respectaţi părinţii pentru că o merită. Au hotărât să vă aducă pe lume nu să vă abandoneze sau avorteze ci să se lupte pentru a răzbi în viaţă alături de voi. Nu-i insultaţi şi nu-i dezamăgiţi nu uitaţi că ROATA SE ÎNTOARCE MEREU! Am simţit-o pe pielea mea şi când se întoarce nici nu o să-ţi dai seama ce s-a întâmplat.

Aştept subiecte de discuţie propuse de voi, sau experienţe de viaţă care v-au făcut să vă vedeţi părinţii într-o altă lumină.

Ce vreau să fac?

Dragii mei adolescenţi astăzi vreau să vorbesc despre o problemă din ce în ce mai răspândită în zilele noastre şi anume cine sunt şi ce vreau să fac?

Sunt două întrebări la care eu am găsit foarte greu răspunsul şi a trebuit să trec prin nişte experienţe foarte urâte ca să-mi dau seama cine naiba sunt şi ce vreau să fac cu viaţa mea.

Lucrurile astea nu vin de la sine, chiar dacă majoritatea adulţilor tind să vă spun asta. Nu lucrurile nu vin de la sine. Lucrurile vin când te aştepţi mai puţin. Acum eşti fericit că ai cei mai buni prieteni din lume şi în următoarea secundă te trezeşti lovit de un TREN şi realizezi că prietenii tăi sunt nişte javre.

Am tendinţa să fiu foarte radicalistă, dar în ultimul timp am stat să-mi analizez cele două prietene pe care le mai am şi mi-am dat seama de un lucru. Amândouă au defecte foarte mari, dar hei şi eu am la fel de multe defecte, poate chiar mai mari decât au ele. Am stat să analizez şi părţile bune, să văd de ce suntem prietene şi am ajuns la o concluzie foarte bună anume ACCEPTAREA! 

Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu vin la tine cu cea mai imbecilă problemă din lume şi tu îţi faci timp să mă asculţi, să râzi de mine şi să mă sfătuieşti. Înseamnă că atunci când plâng tu ţipi la mine şi îmi spui să mă opresc dacă este cazul sau mă iei în braţe şi nu-mi dai drumul. Înseamnă să mă accepţi cu bune şi cu rele aşa cum te accept şi eu.

Foarte multă lume cred că dacă se înconjoară de creaturi cu un IQ mai reduc decât cel al unui câine sunt de neoprit. Am asemenea persoane chiar în clasă. Tipul popular care mereu face mişto de toată lumea pentru că are în spate o şleahtă de hăndrălăi la fel de reduşi ca el. Cred că ştiţi despre ce vorbesc. Oricât de bun ai fi cu oamenii aceste creaturi patetice, care fac umbră pământului degeaba nu au cum să nu te umilească şi să te ia la mişto că de ce pot să facă altceva?

Părerea mea nu-i băgaţi în seamă pentru că nu se vor opri credeţi-mă pe cuvânt sau de ce nu mai bine încercaţi următoarele metode să vedeţi la ce rezultat ajungeţi.

Metoda 1- dacă te insultă insultă-l şi tu coboară-te la nivelul lui şi vei vedea că va tăcea din gură doar pentru 5 minute după care o să te întrebe arogant şi având un băţ undeva "Dragă ai prins glas?" nu eram mută până acum în caz că nu ai observat!

Metoda 2-taci şi înghite cum s-ar spune mârşăviile unei chestii fără cei 7 ani de acasă. Rezultatul:  întotdeauna te va insulta, dar până la urmă se va opri când tu o să începi să râzi de prostia care poate exista într-o persoană.

Metoda 3- nu înghiţi nimic, dacă abuzurile verbale devin fizice ia atitudine vorbeşte cu diriginta sau chiar cu părinţii tăi, cu un profesor pe care-l simpatizezi şi care este dispus să te ajute. Nu lăsa pe nimeni să te umilească pentru că nu merită crede-mă. Fie că eşti la liceu sau la şcoală nu te ghida după zicala mai e puţin şi scap pentru că nu e aşa. Poate scapi de specimenu X care te umilea, dar mai există sute ca el în special la noi în ţară. Ia atitudine nu te lăsa călcat în picioare!

E foarte greu să accepţi că nu eşti ca celelalte persoane, că nu poţi fi şi tu popular sau măcar respectat cum sunt alţi colegi sau colege. Dar nu-i mare pagubă pentru că acceptarea faptului că eşti diferit oricât ar durea este primul lucru care te va schimba.

Faptul că realizezi că nu eşti ca toate oile care au nevoie de un cioban este un lucru minunat. Înseamnă că vei ajunge un om de valoare care poate să schimbe lumea. Bine să nu gândim chiar atât de departe. Înseamnă, realist vorbind că te vei ambiţiona să demonstrezi tuturor oilor cine e ciobanul! 

Când vei reuşi să îţi defineşti caracterul, să ai curajul să îţi afirmi punctul de vedere tare şi răspicat, ei bine atunci îţi vei alege un drum în viaţă. O carieră şi oamenii cărora să le acorzi privilegiul de a-ţi fi prieteni. Nu-i uşor, dar nimeni nu a spus că va fi:).

Asta sunt eu!

Dragii mei adolescenţi! Am creat acest blog pentru voi de ce? Simplu pentru că fac parte din acei adolescenţi care ştiu ce vor de la viaţă, pentru că nu întotdeauna sunt cea mai puternică persoană din lume şi vulnerabilitatea îşi face simţită prezenţa în fiinţa mea, pentru că nu mă număr printre piţipoancele autohtone şi pentru că vreau să trăiesc după propriile mele reguli şi să fac ce-mi tună cu viaţa mea în limitele bunului simţ. Am creat acest colţişor fantastic unde voi posta întâmplări din viaţa mea, sau fel şi fel de povestiri amuzante, prin care pot trece adolescenţii şi credeţi-mă ştiu destule!

Mi-ar face o deosebită plăcere să participaţi şi voi la aceste discuţii prin comentarii pro sau contra!

Cu drag,
            Simona:*~