Părinţii. Cel mai important dar pe care îl avem. Ei sunt persoanele care ne trag de mânecă atunci când greşim, care ne înveselesc atunci când suntem trişti şi care sunt alături de noi chiar şi atunci când ar trebui să ne lase singuri. Sufletul unui părinte îndură multe şi din păcate noi suntem nepăsători şi îi mai rănim câteodată cu indiferenţa noastră. Cred că acest lucru se numeşte nesăbuinţa vârstei. Tindem să fim mai înţelepţi odată ce înaintăm în vârstă.
Eu am ales să îmi schimb atitudinea faţă de părinţii mei după două incidente majore întămplate în viaţa mea.
În primul rând, prima zi de liceu pentru mine a fost super, chiar m-am simţit foarte bine cunoscându-mi noii colegi şi speram să ne înţelegem bine, dar poate nu a fost să fie. Prima săptămâna în noua clasă a decurs fără incidente neplăcute, dar următoarele luni până la sfârşitul anului au fost crunte.
Eu eram o persoană foarte drăguţă cu toată lumea pe atunci şi nu-mi plăcea să intru în discuţii inutile cu persoanele care alegeau să mă ironizeze şi să râdă pe seama mea. De ce râdeau? Nici eu nu prea ştiu....prima dată au râs pentru că am ieşit foarte des la tablă la ora de mate să rezolv exerciţii, apoi au râs pentru că eram înaltă şi au ales să trateze asta ca pe un defect. Râdeau în general de toate lucrurile pe care le spuneam şi le făceam pentru că nu puteam să mă comport ca tipele COOL ( tipe care se lăsau pipăite în neştire de nişte băieţii pe care abia i-au cunoscut ) nu-mi pare rău că nu sunt ca ele. Eu sunt eu nu mă las pusă pe tavă doar ca să fiu acceptată!
Miştourile au continuat în cele din urmă degenerând în îmbrânceli şi lovituri accidentale cu mingea sau cu diverse obiecte. Ce am făcut? M-am dus acasă şi am căzut într-o depresie. Depresia nu a venit aşa pe nepusă masă ci în decursul acelui an. Am strâns în mine atât de mult încât începeam să plâng pur şi simplu. Gândindu-mă cu groază că reâncepe tortura. Nu am vrut să mă duc la doamna dirigintă, am preferat să fac altceva. Am preferat să mă rog. Să mă rog la Dumnezeu să mute persoanele care îmi fac rău gratuit. Ce credeţi că s-a întâmplat?
Dumnezeu m-a ascultat şi una dintre persoanele care îmi făcea rău, cea mai îndârjită dintre ele s-a mutat în altă parte. Eram în culmea fericirii!
O altă întâmplare petrecută următorul an a fost mul prea dureroasă ca să poată fi povestită fără a deschide nişte răni adânc îngropate. Poate cu altă ocazie vă voi povesti mai pe îndelete.
Ce rol au avut părinţii mei vă întrebaţi probabil? Mama a venit la mine şi m-a luat în braţe. Mi-a spus că o să vină să-i tragă de urechi:)) pe cei care-i fac puiu să sufere. Am plâns de bucurie pentru că eram conştientă de bunătatea celei care mi-a dat viaţă. Ştiu că sunt părinţi reci cu copii lor, dar nu îi condamnaţi înseamnă că aşa erau şi părinţii lor cu ei. Fiecare părinte îşi iubeşte puiul, fiecare părinte! Sper că vă respectaţi părinţii pentru că o merită. Au hotărât să vă aducă pe lume nu să vă abandoneze sau avorteze ci să se lupte pentru a răzbi în viaţă alături de voi. Nu-i insultaţi şi nu-i dezamăgiţi nu uitaţi că ROATA SE ÎNTOARCE MEREU! Am simţit-o pe pielea mea şi când se întoarce nici nu o să-ţi dai seama ce s-a întâmplat.
Aştept subiecte de discuţie propuse de voi, sau experienţe de viaţă care v-au făcut să vă vedeţi părinţii într-o altă lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu